Situația economică și socială a locuitorilor comunei Dobra

Condiţiile naturale au făcut ca agricultura să constituie principala îndeletnicire a locuitorilor comunei noastre de la înfiinţare. Evoluţia agriculturii a fost influienţată veacuri de-a rândul de situaţia socială şi împrejurările politice în care s-a dezvoltat societatea românească.
Prin reforma din 1744 a lui Constantin Mavrocordat țărănimea română, trecută din starea de robie, în aceea de clăcşie, cunoaşte condiţii de viaţă şi mai înrobitoare. Regulamentul organic prin art.142-143 legiferează unele obiceiuri care se practicau numai pe unele moşii: o zi pe an cu plugul pe rezerva feudală, coşul cu legume la Crăciun şi o gaină de fiecare casă. În noile obligaţii era şi aceea că satul să dea câte patru oameni la suta de familii ca slugi la curte, pentru a servi la moşie ca: ispravnici, argaţi, chelari, etc. În comuna Dobra nu avem documente care să ateste existenţa ţărănimii libere, ci numai a ţărănimii dependente de boier. În această perioadă familia Lupoianu este mare proprietară de pământuri pe raza comunei Dobra. Din «Catagrafia oficială de toţi boieri Ţării Româneşti» cităm: "Ştefan Lupoianu născut în Bucureşti, 74 de ani, era lipsit de vedere, slugar al plocovnicului Matei Lupoianu şade în Bucureşti pe şoseaua Târgoviştei şi are moşie în satul Dobra, judetul Dâmboviţa".

Un alt proprietar de pământuri de pe raza comunei Dobra din perioada regulamentară a fost Grigore Băleanu.
Documentele vremii amintind de exploatarea clăcaşilor de aici, dovedesc că aceştia s-au impotrivit la achitarea îndatoririlor, fapt care i-a determinat pe proprietarii moşiei, marele Ban Grigore Băleanu să se adreseze cu jalbe la marea VORNICIE, cerând să-i silească "Fiindcă clăcaşii moşiei mele ce o am la sud de Dâmboviţa nu se sileşte întru desfacerea drepturilor proprietății ce-mi sunt datori, fiind asupră-le câteva rămăşiţuri din datoriile trecuţilor doi ani, de aceea am cinstea de a mă ruga Cinstitei Vornicii, ca să binevoiască a porunci Domnului, Ocârmuitorului judeţului Dâmboviţa să-i îndatoreze a se răfui cu epistatul moşiei de rămăşiţurile ce ţin asupră-lea, a nu se împovăra cu datorii dintr-un an în altul, căci atunci le va fi mai greu a se răfui şi mai vârtos când nici legăturile nu iartă un aca aceasta".
Dovadă că nu s-au achitat de acestea este şi jalba epistatului moşiei din 15 aprilie 1833 către cârmuirea judeţului Dâmboviţa: "Fiind epistat orânduit la moşia marelui Ban Grigore Băleanu, atât la lucrările deosebite ce mă privesc asupra moşiei şi în curgerea vremii de doi ani răspunzându-şi clăcaşii din datoriile lor, au mai rămas o câtime de bani datori din dreaptă datorie a proprietăţii pentru care bani i-am silit în multe rânduri atât eu singur cât şi cu sluşbaşii Cinstitei Ocârmuiri precum este ştiut şi nu a fost prin putinţă a-mi răspunde aceşti bani. De aceea, fac cunoscut și acum Cinstitei Ocârmuiri rugându-vă fierbinte ca să binevoiască a-mi face o îndreptare a acestei pricini, înlesnindu-mă cu aceea ce va găsi cu cale cinstită Ocârmuirea ca să nu mi se pricinuiască o mai mare pagubă, decât mi s-a pricinuit în curgerea vremii din a lor pricină ca să pot da şi eu socoteală domnului Banului şi cum va fi mila Cinstitei Ocârmuiri plecată slugă,Teodosis Hagi Kazzati epistat . Carmuitorul judetului a poruncit atunci subprefectului de plasa,'sa mearga la fata locului unde socotind pe fiecare clacas sa-i indatoreze a plati dreptele datorii ale proprietatii pomenitului boier.Anu se impovara cu datoriile anului viitor".

Într-o altă jalbă a aceluiași epistat către Cârmuitorul județului Dâmbovița arătând că la moșia lui Grigore Băleanu rămânându-i unele din datorii neachitate se ruga sa binevoiască Cinstita Ocârmuire "a-mi orândui un într-adins cinovic spre împlinirea pomenitelor datorii de mai sus și cum va fi mila, iar cheltuiala și hrana cinovicului voi purta-o de la mine fără de a aduce supărare locuitorilor".
Ocârmuitorul județului referea:
"Să se facă poruncă către logofatul Vasile Moican și poruncă către subocârmuitor să-i dea pe toată săptămâna câte un dorobanț pentru îndemânarea locuitorilor spre desfacere fiind și cu însuși îngrijre spre a nu se asupri vreun clăcaș peste a sa datorie".

Potrivit art.3 din Conventia de la Balta Liman, care cere să se procedeze la o ameliorare a situației din Principatetele Române Barbu Știrbei, domnitorul care a urmat în Țara Românească după revoluția din 1848, a modificat articolele 138-146 din Regulamentul organic privitor la țăranii clăcași, prin afișul domnesc din 23 aprilie 1851: "Legiue pentru reciproacele drepturi și îndatoriri ale proprietarilor și ale lucrătorilor pământului. Țăranii au fost declarați prin marea legiuire simpli clăcași. Noile întocmiri legiuitoare, cu unele modificări introduse, erau o adaptare a Regulamentului Organic, consfințind obligația pentru clăcași, iar pentru proprietar preciza cât pământ urma să dea fiecărui țăran clăcaș așezat pe moșia sa.
Prin articolul138-142 din Regulamentul Organic proprietarul era obligat să dea săteanului cu 4 boi și o vacă,8 pogoane și 19 prăjini din care pentru casa grădină 7 prajini, pentru islaz 2 pogoane și 12 prăjini, livada de cosit 3 pogoane și pentru arătură 3 pogoane țăranului cu 2 boi și o vacă - 6 pogoane și 14 prăjini, din care pentru clăcași grădină 7 prăjini, pentru islaz 1 pogon și 12 prăjini, livada de cosit 1 pogon și 19 prăjini; pentru arătură 3 pogoane - săteanului numai cu o vacă - 4 pogoane și 10 prăjini din care pentru casă și grădină 7 prăjini, pentru islaz 12 prăjini, livadă de cosit 15 prăjini, pentru arătură 3 pogoane.
O modificare în dauna clăcașilor era aceea că s-a mărit numarul zilelor de clacă de la 12 zile la 22 de zile, și anume 7 zile primăvara, 8 zile vara, 7 zile toamna.

S-au desființat dările: carul cu lemne, zilele de plug, și cei 4% din oamenii din sat pentru slujba proprietarului în timp de un an. Prevederile legiurilor lui Barbu Știrbei din 1851, reciproacele îndatoriri "de a se tarlaliza" pământul dat țăranilor în osebite părți ale moșiei, n-au fost executate de către proprietarii de moșii, decât în anii 1857-1858, când problema țărănească începuse să se frământe în Divanurile AD-HOC din Iași și București.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a căutat să rezolve chestiunea țărănească din primul plan al alegerii sale ca Domn în ambele țări. Legea împroprietăririi țăranilor clăcași -Legea rurală - a fost promulgată în ziua de 14 august 1864 și publicată împreună cu proclamația către sătenii clăcași, în care se spunea: "Sătenilor, îndelungata voastră așteptare, interesul patriei și dorința mea cea vie s-au împlinit. Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietarii liberi pe locurile supuse stăpânirii voastre în întinderea hotărâtă pentru legile în ființă. De astăzi voi sunteți stăpâni pe brațele voatre, voi aveți o părticică de pământ proprietate și moșie a voastră, de astăzi voi aveți o patrie de iubit și apărat. Îngrijiți-vă asemenea de vetrele satelor voastre, siliți-vă de a le înfrumuseța, făceți-vă case bune, înconjurați-le cu grădini și cu pomi roditori. Statorniciți-vă școala unde copiii voștri să dobândească cunoștințele trebuitoare pentru a fi buni plugari și buni cetățeni. Și acum, iubiților mei săteni, bucurați-vă și pășiți la muncă de bună voie, care înalță și îmbogățește."

Potrivit legii rurale, clăcașii din satul Dobra, districtul Dâmbovița au fost împroprietăriți după cum urmează:
• 138 de familii cu 4 boi cărora li s-a dat în 1518 pogoane
• 35 de familii cu 2 boi, cărora li s-a dat 272 pogoane
• 16 familii fără vite (pălmași) care au primit 72 pogoane.
În total au fost împroprietăriți 189 de familii cu 1864 pogoane, 5 locuitori au fost împroprietăriți numai cu cămine de casă de 498 de stânjeni (1 stânjen=2m pătrați). De aici rezultă că la 1864, satul Dobra avea 194 familii și o suprafață de 1908 pogoane, adică 954 hectare teren 10.

Moșierii și arendașii au căutat prin toate mijloacele să ocolească prevederile legii rurale. De aceea, țăranii din Dobra s-au opus să le ia, la delimitări, pământul ce l-au avut până atunci în folosință și au alungat cu forța oamenii moșierului care veniseră cu plugul să le are pământul. Atunci oamenii moșierului încearcă să-i sperie pe săteni cu focuri de armă trase în aer. Fără a se speria de amenințări, sătenii în frunte cu primarul, reușesc să dezarmeze pe oamenii moșierului. Moșierul Grigore Cantacuzino, deputat în Parlamentul țării, noul proprietar după moartea lui Nicolae Băleanu (1867) a reușit să jecmănească pe țăranii din Pâslari (satul Dobra) și Mărcești de 800 de pogoane folosindu-se de relațiile pe care le avea. A urmat plângerea acestora către ministerul de interne scriind: " ..... că, cuconul Gh. Gr. Cantacuzino, proprietarul moșiei Băleni, din plasa Ialomița a pus de a făcut prin trupul moșiei noastre trăgând la dumnealui 800 pogoane din pământul nostru dat după legea din 1864.

 

Prefectura județului Dâmbovița a primit ordin din partea Ministerului de interne să curme acest pact abuziv. După 1864 restul de moșie de la Dobra pe care nu au primit-o țăranii, a fost administrat de D.C.Moract.
Acesta își făcea case de locuit unde se află acum ridicat dispensarul comunal, iar pe colțul de peste drum și-a construit un han pe care-l arenda. În casele lui, după moarea sa a funcționat școala din Dobra. Moșia Dobra, pe care o administra Moract o lucra dând-o în dijmă dobrenilor în următoarele condiții "produsele parte și parte, plus 10 zile de clacă și un hectar de arătură gratuit."
Moșia a trecut din mână în mână pe bază de moștenire sau vânzare-cumpărare, astfel ca în ajunul anului 1907 proprietar era prințul Calimachi, proprietarul moșiei Gheboaia. Nu putem vorbi despre o răscoală a dobrenilor în anul 1907, dar se cunoaște o acțiune a lor când împreună cu gheboienii au prădat magaziile și patulele boierești de la Gheboaia ce aparțineau prințului Calimachi.

Dobrenii s-au dus și la conacul de la Băleni luând de acolo cereale, boi, oi, etc. și le-au împărțit între ei. Pentru a potoli mișcarea, guvernul a trimis armata. Este de remarcat că soldații din Regimentul 22 infanterie nu au tras în răsculați și, pentru acest fapt, au fost judecăți.


Abuzurile au fost cauzele acestor acțiuni ale țăranilor din comuna Dobra. Este semnificativ în acest sens cazul țăranului Ioniță Ion Nica din comuna Dobra care a fost angajat în anul 1905 de administratorul moșiei Băleni - Ion Chivulescu pentru suma de 60 lei, să muncească cu palmele și cu carul. Pentru această sumă, numitul a muncit pe moșie doi ani, 1905-1906, la finele acestui ultim an, administratorul refuzând să-i dea chitanța, i-a spus ca a achitat.
Peste câtva timp, agentul fiscal i-a vândut la Primăria Dobra 1/2 chilă porumb și un plug spunând că mai datorează 34 lei, din cei 60 primiți.
Plângându-se justiției se face anchetă, dar până la urmă jalba săteanului este respinsă cu cartea de judecată civilă nr.3 din ianuarie 1909.

După primul război mondial, una din problemele care-și reclamau rezolvarea imediată a fost o problemă țărănească. Promisă țăranilor soldați de pe front în primăvara anului 1917 și înscrisă în constituția aceluiași an, reforma agrară avea să fie legiferată parțial în decembrie 1918 când a fost publicat Decretul privind exproprierea unei însemnate părți a marilor moșii. Însă de abia în 1921 Reforma agrară a fost legiferată definitiv, trecându-se la aplicarea ei în iulie a aceluiași an. Frământările locuitorilor comunei Dobra de a intra în posesia pământului promis de guvernământ reies din plângerea fostului învățător și preot PANAIT GEORGESCU adresată Prefecturii Județului Dâmbovița.