Participarea locuitorilor la lupta pentru apărarea independenței poporului român

Înverşunata dârzenie cu care au luptat înaintaşii nostri pentru apărarea pământului strămoşesc a asigurat fiinţa naţională a poporului nostru.
Entuziasmul şi sacrificiile dăruite cu abnegaţie de către înaintaşi au asigurat condiţiile pentru formarea si desăvârşirea statului nostru naţional de astăzi, şi judeţul Dâmboviţa de toate aceste trude şi strădanii. Pentru o perioada de mai bine de 300 de ani istoria oraşului Târgoviște aproape se confundă cu istoria Ţarii Româneşti, ceea ce i-a facut pe oamenii de cultură din secolul trecut, scriitori şi artişti, să prezinte Târgoviștea ca pe un simbol al luptei pentru independenţă şi unitate natională, să glorifice faptele străbunilor in operele lor, să compare TÂRGOVIŞTEA cu MECCA arabă şi cu ATENA antică, aceste două izvoare de putere şi cultură ale lumii vechi.
 
Evenimentele istorice de la mijlocul secolului al XIX-lea, revoluţia de la 1848, alegerile pentru divanul AD-HOC şi pentru unirea MOLDOVEI cu ŢARA ROMÂNEASCĂ şi războiul pentru independenţă au avut un puternic ecou in rândurile populaţiei jud. Dâmbovița, care a moştenit tradiţiile de veacuri ale luptelor pentru unire, libertate şi independenţă.
Populaţia judeţului Dâmbovița a răspuns cu abnegaţie la toate rechiziţile de vite şi materiale. Începând din 4 aprilie 1877, s-au facut masive rechiziţii de furaje, cereale şi alimente, a treia parte din produsele de fân, porumb, grâu, orz, ovăz, mei, fasole, pastramă, rachiu şi vite.
În toamna anului 1877 s-a rechiziţionat toată pastrama existentă în judeţ, vestită pe atunci în toată ţara pentru calitatea ei, din care un prim transport de 3000 ocale a fost expediată la staţia de cale ferată Piatra Olt.
În cadrul efortului general pe care armata română l-a depus în timpul campaniei din 1877-1878, ostaşii dâmboviţeni din Regimentul 7 dorobanţi au dat dovadă de eroism fără seamăn şi dragoste faţă de patrie. Deşi avea sediul la Ploieşti, Regimentul 7 dorobanţi îşi recruta soldaţii din judeţele Prahova şi Damboviţa. Regimentul era comandat de colonelul Mihail HOLBAN şi era organizat in doua batalioane, Batalionul I Dâmbovița şi Batalionul II Prahova.
Batalionul I Dâmbovița era condus de maiorul ION BĂLĂCEANU și era format din patru campanii, după cum urmează:
• compania I Petrosita era comandată de căpitanul PETRESCU ION;
• compania a II-a Târgu Vestii era comandată de căpitanul GEORGESCU CRISTACHE;
• compania a III-a Găiești
• compania a IV-a Titu era comandat de locotenenţii TOPORAN SCARLAT și TOMESCU DIMITRIE.

La sfârşitul lunii august, comandantul aliat a hotărât o ofensivă de mari proporţii asupra armatei turceşti din Plevna. Regimentul 7 dorobanţi, deşi n-a participat la luptele din 30 august 1877, totuşi a trebuit să susţină cu foc trupele noastre. De aceea, în zilele de 6-7 septembrie, s-au dat atacuri parţiale asupra Griviței 2, Pentru scoaterea turcilor din această redută.
Din aceste lupte efectivul Regimentul 7 dorobanţi a ieşit micşorat; acum au căzut pentru patrie numeroşi dâmboviţeni printre care şi Mihăiescu Constantin din Dobra.
În urma luptelor purtate in luna septembrie, comandanţii armatelor aliate şi-au intărit convingerea că PLEVNA trebuie blocată până ce armatele turceşti aflate aici vor capitula.
Ca urmare a acestui lucru la 12 octombrie 1877 Brigada Sachelarie Oton, din care făcea parte şi Regimentul 7 dorobanţi, se afla în fața Opanezului. Nici în această lună asupra Plevnei nu s-au dat lupte de mari proporţii; totuşi, românii au răspuns cu foc provocărilor turcești. Au murit în aceste schimburi de focuri, în special militarii din avanposturi. Astfel, din Regimentul 7 dorobanţi a căzut eroic în ziua de 22 octombrie Chivu Ștefan din Dobra.
Comandantul aliat şi-a dat seama că garnizoana din Plevna nu poate rezista mult timp. Într-adevăr la 28 noiembrie 1877, lipsa alimentelor, a muniţiei şi frigul năprasnic au determinat pe Osma-Pasa să ordone ieşirea din Plevna încercuită. După câteva ore, românii au ocupat Opanezul, făcând prizonieri circa 7000 turci. În aceste lupte, dorobanţii Regimentului 7 au dat dovadă că "prin vinele lor curge sangele lui Ştefan și Mihai". După terminarea războiului, regimentul încărcat de glorie pe câmpurile de luptă este decorat la 8 octombrie 1878 cu crucea "TRECEREA DUNĂRII". La luptele pentru obținerea independenţei de stat a României a mai luat parte din comuna Dobra următorii : Ioniță Tarsoreanu (sergent), Andrei Totoi, Gheorghe Purce, Oprea Mititelu și Mihăilescu Gheorghe care au murit aici.

Primul război mondial a avut un caracter imperialist; poporul român nu a participat la acest război călăuzit de intenţii de cotropire şi anexiune teitorială. După doi ani de neutralitate, guvernul român condus de I.C. Brătianu a trebuit să cedeze presiunilor Antantiei, care deşi recunoscuse dreptul României de a-şi desăvârşi unitatea politică, anunţă că nu o va mai sprijini dacă nu v-a intra deîndată în război.
În declaraţia de război a guvernului român inaintată Ministerului de Externe al Austro-Ungariei se arată că  "ROMÂNIA .......se vede nevoită de a intra în luptă alături de aceiaşi care pot să-i asigure înfăptuirea unitaţii sale".
Pentru realizarea acestei cauze scumpe a istoriei noastre naţionale din comuna Dobra şi-au dat viaţa 72 de luptători intrând în rândurile eroilor neamului românesc.

În anul, 2008 la cimitirul bisericii s-a construit un monument al eroilor şi pe acesta s-au scris toţii eroii.

Din tabelul cu eroi observăm că în anul 1916, au fost încorporate persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani.
După ce a pierdut aproape un million de oameni în primul război mondial, poporul român şi-a vindecat rănile, şi printr-o muncă uriaşă a trecut la întărirea ţării. România Mare se află pe drumul bun al progresului şi nu visa decât să trăiască în pace şi bună vecinătate cu toate popoarele.


Prin acordul Ribbentrop-Molotov, România era dată pe mâna ruşilor de la 23 august 1939. În urma ultimatului de la 26 iunie 1940, România a cedat Basarabia şi Bucovina de Nord, Rusiei. Peste trei milioane şi jumătate de români înstrăinaţi, 51.000 kmp sunt smulşi din teritoriul românesc. Prin Dictatul de la Viena România pierde Transilvania de Nord şi o parte din Dobrogea. Peste două milioane de români și 108.000 kmp din Transilvania au intrat în stăpânirea Ungariei și 400.000 de locuitori români și 7.000 kmp din Dobrogea în stăpânirea Bulgariei.(Nicolae Bciu, Yalta şi crucificarea României, Editura Europa 1983 p. 19.)Şi acum în anul 2008 m-am deplasat în Bulgaria, iar localnicii mi-au recunoscut că aproximativ 40 de km în interiorul Bulgariei sunt teritorii româneşti. În aceste condiţii, România a intrat alături de Germania, la 22 iunie 1944, în război contra Uniunii Republicii Socialiste Sovietice (U.R.S.S.) şi apoi, după 23 august 1944, a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. Pentru independenţă şi pentru readucerea în trupul ţării a teritoriilor aflate în stăpânire străină au pierit mii şi mii de fii ai poporului român.